duminică, 26 ianuarie 2014

Parohia Cupcui - momente din viața comunității

Părintele Paroh Petru Costaș,
înainte de Sfânta Liturghie în așteptarea credincioșilor







 Când mai au câte ceva de făcut, sătenii ajută cu drag.



duminică, 5 ianuarie 2014

PSALTIREA PROOROCULUI ȘI ÎMPĂRATULUI DAVID - audio

Istoria Bisericii CUPCUI, raionul LEOVA

ISTORIA  BISERICII din satul CUPCUI, raionul Leova

Bucurie
Biserica a fost începută în zorii anului 1991 de către locuitorii satului, fără nicio Mitropolie şi fără niciun preot. În acest an s-au pus piatra de temelie şi fundaţia. Din cauza divergenţelor şi a situaţiei din ţară s-a amânat construcţia.
Pe data de 15 iulie 2001, în satul Cupcui, raionul Leova este trimis preot paroh Beregoi Andrei din cadrul Mitropoliei Basarabiei cu adeverinţă prin care se confirma apartenenţa parohiei la Mitropolia Basarabiei (stil vechi). S-a deschis un mic paraclis cu ajutoul satului în incinta grădiniţei de copii din sat. A durat această bucurie câteva luni până când unii dintre creştinii care au susţinut venirea preotului în sat s-au ridicat împotriva lui. Au închis Biserica, punând încă un lacăt peste celălalt, s-au format două tabere, s-au luat la bătaie apucându-l pe preot de piept ca să se ducă din sat că este un trădător şi multe altele, că nu e de la Mitropolia Moldovei care aparţine de Patriarhia Moscovei. Voiau să strice altarul, să ia icoanele din paraclis. Nu au reuşit pentruc că primăria şi poliţistul de sector au oprit această bătălie.

Şi în toamna anului 2001, în sat existau două parohii, două paraclise şi doi preoţi care la fel au avut multe neînţelegeri. Paraclisele erau, unul la grădiniţă şi altul pe locul unde s-a început Biserica, într-un vagon (se vede în pozele Bisericii). 

În anul 2002, Mitropolia Moldovei, care se supune Patriarhiei Rusiei, a luat construcţia sub jurisdicţia ei, trimiţând şi preot.
În anul 2001 s-au reluat lucrările de construcţie. Arhitectul Brodeţchi a început încă din anul 1991 să facă proiectul Bisericii. A fost transferată o parte din bani pentru începerea proiectului. Lucrările de zidărie s-au desfășurat timp de trei veri până în anul 2003 când a venit inspecţia de la raion şi au sistat (oprit) lucrările. Bani nu au mai fost transferaţi pentru a continua proiectul, de aceea şi nu are Biserica proiect în acest moment. Iarăşi oamenii s-au încăierat aruncând vorbe unii la alţii că s-au furat materiale, că cineva a furat bani şi multe altele.  

În aceşti ani, parohia a depus cerere de înregistrare a Parohiei la Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor. Aici a mai fost încă o problemă. Atunci când a fost depusă cererea de înregistrare a parohiei, la Ministerul Cultelor, directorul era de partea comunişilor şi a fost o piedică pentru înregistrarea parohiei. Dar în anul 2004, pe data de 5 mai, Parohia a fost înregistrată oficial la Ministerul Cultelor.

Până atunci au avut loc mai multe încercări de adunare a consătenilor, pentru a vedea care Mitropolie să rămână pe teritoriul satului şi să continue construcţia. Dar toate au eşuat, chiar s-a ajuns la ceartă şi violenţă. Unii doreau să rămână o Mitropolie, unii alta, iar unii doreau pur şi simplu să se construiască Biserica. S-a primit că satul era împărţit în trei tabere.
În anul 2005, luna septembrie, a fost schimbat preotul de la Mitropolia Basarabiei venind Preotul Paroh Costaş Petru.
Tot în anul 2005 au fost colectate semnături din sat pentru a trece Biserica şi lotul de pământ în proprietatea Mitropoliei Basarabiei. Din cauza conducerii comuniste de la raion am fost opriţi de a mai colecta semnături şi să ne luăm gândul de la Biserică.
În anul 2009 s-a schimbat puterea şi în sat şi la raion, astfel am colectat semnături şi am mers cu ele la primăria satului unde am cerut să treacă lotul de pământ cu Biserica în construcţie în proprietate privată parohiei.
Şi pe data de 10 aprilie 2009 am obţinut decizia cu privire la continuarea construcţiei Bisericii. Au fost după aceasta multe ameninţări ca să ne dezicem de Biserică, au oferit chiar bani pentru dezicere. Nu am făcut nimic altceva decât să răbdăm şi să ne rugăm. Din cauza acestor ameninţări toţi s-au descurajat şi nimeni nu a mai îndrăznit să mai facă un pas înainte. Am reuşit să punem gardul din faţa Bisericii şi doar şpaliere împrejur la care mai trebuieşte plasa.

De atâtea ameninţări şi obstacole am luat curaj de a merge înainte. Şi în toamna anului 2011 (septembrie), am anunţat toţi creştinii că vom continua construcţia orice s-ar întâmpla şi în fiecare lună vom trece pe la fiecare casă pentru a colecta cât de puţin pentru construcţie. Vom da darea de seamă în fiecare lună la fiecare bănuţ colectat şi cheltuit pentru a le recăpăta încrederea.

Am reuşit să obţinem aviz de racordare pentru a ne conecta la energia electrică pe data de 24.01.2012. După care am cumpărat contorul; cutia şi cablul au fost donate.
În luna ianuarie 2012, a fost adus arhitectul raional şi a făcut planul de RELEVE, pentru a putea efectua expertiza construcţiei.
Pe data de 21 martie 2012, am început prima lucrare la Sfânta Biserică, s-a pregătit terenul pentru aducerea materialelor de construcţie.

Vagonul în care se slujea a fost eliberat de icoane şi celelalte obiecte ce se aflau în el, nu a fost nicio obiecţie din partea celor de cealaltă parte. Am scos lacătele ce erau şi am înlocuit cu alt lacăt.
Pe data de 23 martie a venit prima maşină cu materiale (bolţari-cotileţ), şi de aici s-a început aducerea celorlalte materiale.
De luni, data de 26 martie 2012, am început punerea cofrajului (apalovca) şi turnarea centurii, după care s-a continuat cu ridicarea turlei clopotniţei pe data de 10 aprilie 2012. Tot în această perioadă am instalat şi curentul electric.
Și aici nu am mai adăugat, dar se vede că am acoperit Biserica și am pus geamurile și ușile, iar acum în primăvară am dori tare să facem scările care sunt de 3,4 metri înălțime și 10 m lungime. După care, prin interior podul, catapeteasma și am vrea să ne mutăm în ea.

Să ne ajute Dumnezeu.
Părintele Petru Păcătosul - Basarabia